Trainer / Autoare a cărții:
Orizonturi ale fericirii /
Coach

Alexandrina Nan

În mod paradoxal, am căutat să  mă dezvolt la nivel emoțional  doar după ce m-am realizat la nivel profesional.

Atunci când ajungi în vârful carierei, la care parcă nici nu ai îndrăznit să visezi, realizezi că  viața este mult mai complexă decât să atingi ținta  succesului public. Nu am descoperit eu acest lucru, dar mă aflu pe șirul celor care au experimentat succesul tocmai ca să realizez că  reușita bazată pe o minte rațională este  doar o infimă parte din ceea ce viața ne dăruiește în fiecare zi. Costurile succesului public sunt pe măsură. Vestea bună e că poți preveni riscurile, te poți pregăti pentru a depăși obstacole dificile, iar echilibrul este singura cale de a găsi drumul către fericirea realizării pe toate planurile vieții.

Dar ce este echilibrul? de unde pornește?  ce ne scoate, fără să vrem, din starea de echilibru? …sunt câteva întrebări la care mi-am găsit răspunsul în câțiva ani de traininguri internaționale  și de reflecție morală. 

Sunt coach, trainer, din anul 2011, mentor pentru colegi mai tineri și pentru cei care au dorit să parcurgă împreună cu mine calea descoperirii de sine.

In prima parte a carierei am fost judecător, am fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, calitate în care am condus proiecte naționale cu impact asupra competenței de integritate a magistraților.

În anul 2019 am publicat  volumul Orizonturi  ale fericirii – un ghid de dezvoltare personală.  Această carte este desprinsă din convingerea că  fericirea nu o putem despărți de realizările profesionale, de rolurile pe  care le avem  în viața celor din jurul nostru, acasă, la serviciu,  în comunitate.

Call Now ButtonSUPORT GRATUIT